LG continua sa lanseze TV-uri cu Cinema 3D

de: Alexandru Rizea
16 06. 2011

Chiar daca piata inca nu s-a hotarat in ce directie se indreapta cand vine vorba de cele mai bune tipuri de panouri pentru consumul de continut 3D, se pare ca LG va investi din ce in ce mai mult in 3DTV-uri cu  tehnologie pasiva si ochelari polarizati.

Luand in calcul succesul certificarii Cinema 3D, LG urmeaza sa lanseze in perioada imediat urmatoare panouri incepand de la o diagonala de 32 inci din seria LW5700. Mergand de la premisa ca in orice dimensiune de camera este loc de un TV cu abilitati 3D si neglijand faptul ca pentru un efect 3D semnificativ televizorul trebuie sa fie mult mai mare de 81 centimetri, LG va lansa 32LW5700, 42LW5700 si 47LW5700, primele doua cifre definind numarul de inci.

Preturile acestor panouri au mari sanse sa fie in jurul sumei de 4000-5000 lei, cu ochelari la preturi derizorii de 4-5 lei, prin urmare as zice ca aceasta lansare a LG s-ar putea sa defineasca pasul catre segmentul mainstream al tehnologiei 3D care a tot intarziat sa apara.

In cazul in care dimensiunea panoului nu este un argument suficient pentru achizitie, merita sa retineti ca noile TV-uri vor incorpora panouri IPS pentru unghiuri de vizibilitate foarte bune si un port USB pentru inregistrea de continut de pe TV direct pe un hard disk extern sau pendrive. Pentru utilizatorii care nu au fost convinsi de inovatiile celor de la LG in redarea de continut 3D, vor fi lansate si 3 modele exclusiv pentru 2D: 47LZ9600, 55LZ9600.


Sursa: Engadget